Recomandarea CES trimisă Guvernului privind salariul minim european. Câți BANI vor câştiga românii

Recomandarea CES trimisă Guvernului privind salariul minim european. Câți BANI vor câştiga românii
Publicat: 13/03/2023, 10:47

Salariul minim european, despre care s-a tot vorbit la Bruxelles în ultima perioadă, începe să-i preocupe și pe români.

În context, Consiliul Economic Social recomandă Guvernului să demareze discuţiile şi să negocieze cu partenerii sociali implementarea directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Gheorghe Falcă anunță când se aplică salariul minim european

În urmă cu câteva luni, într-o declarație pentru Antena 3, europarlamentarul Gheorghe Falcă declara că „salariul minim european se va aplica în doi ani de zile şi în România, în caz contrar riscând sancţiuni UE”.

„În România, în doi ani de zile vom avea salariu minim european, adică salariu minim naţional calculat pe legislaţia salariului minim european” – Gheorghe Falcă

Despre salariul minim european a vorbit și Dragoş Pîslaru, eurodeputat REPER. El susţinea în toamna trecută că directiva europeană ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei unui angajat român încadrat cu salariu minim. „Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de lei, la un sistem automat”, a spus Dragoș Pîslaru.

„În România, avem aproape 2 milioane de oameni care trăiesc din salariul minim şi abia îşi duc viaţa de la o lună la alta. E important să ştie că, dacă va exista inflaţie, deci va fi afectată puterea de cumpărare, datorită directivei europene, salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. Iar dacă va exista creştere economică, de asemenea, salariul minim va creşte”, mai puncta Dragoş Pîslaru, negociatorul din partea Parlamentului European pe directiva privind salariul minim.

„Ţinta pe care o avem în directivă e ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut. Aşadar, salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional” – europarlamentarul Dragoş Pîslaru

În opinia europalamentarului REPER, „a avea o astfel de creştere dintr-o dată, abrupt, ar fi o dificultate destul de mare. Dar a avea o înţelegere clară de a pune nişte indicatori care să permită ajustarea în sensul de a recupera între salariul mediu şi salariul minim, mi se pare un lucru care se poate face”.

În momentul de față, salariul mediu brut în România este de 6.443 de lei, în timp ce salariul minim brut este 2.550 de lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska